Aleg cărarea muntelui, abruptă,
Să mă strecor în aerul cel pur
Unde ard zeii fără de contur
Când își aruncă sulița în luptă.

Îmi caut firul care să mă lase
Să pot deschide versul răsucit
De mâna unui gând închipuit
În transparența unei nebuloase.

Dar cel mai mult a lacrimă privesc
Cuprinsă de frumos și de speranță
Când mă privește viu, de la distanță,
Cuvântul drag în care locuiesc.

Florina Ladislau