1
nu, nu stinge lumina niciodată
niciodată...
acoperă-ți urechile,
vine
vine o muzică, o rază
vine un sens straniu pentru orice lucru
niciun simț nu-ți poate traduce ce se întâmplă
acoperă-ți mâinile, ochii, nările
nimeni să nu fie găsit gol
este clipa marelui salt

lasă hainele, nu despre ele poate fi vorba, ne-gol e altceva,
aici este paroxism, ego total, senzație de înec
și zbor totodată –
sus nu este sus, doar cel care urcă știe

2
fata cu buzele albe așteaptă
mi-este teamă, n-o sărut,
dacă iau vreo boală...!

3
sunt în cruciadă, apăr întrerupătorul,
nimeni
să nu stingă lumina fie și din greșeală
sau instinct –
aici e o rugăciune, un psalm modern

4
ți se pare că tremur, eu nu tremur,
tu privești iubirea ca pe o boală sau handicap
nimeni nu o are
fără să-i fie gaz
(lasă, citește mai departe)
privești poezia doar în sufixe – numai ea, ploaia
scrie cu rimă perfectă
singura care poate să facă risipă

5
nici n-ai simțit

saltul a trecut
încordarea ta e inutilă

6
(fata de calcar mușcă gnunchiul
tălpi demult nu mai am)

7
copilul din flori de cretă și siliciu
urcă pe tipsia de mercur și sare, lipsește privirea –
lumea se uită la el doar cu găvanele

8
nimeni
n-a murit destul
fiecare s-a întors la aceleași irosiri, târziu agregării în gaz

9
erori, ispite, risipă și năluci – bagajul de mână

foiță de ceapă azi cerul

calc muchiile străzii, mă frige fruntea
de aceleași praguri zbătând
(e o zi demnă celor care mor)
- fata cu buzele albe așteaptă

10
nicio lumină nu-i de prisos
niciun om în plus
nechemat
creta se expande, plouă
cu rugile toate spășite, se întorc

11
cine a știut? ...era și un întrerupător general
și ascuns
întors din cruciadă rănit și învins
sărut fata cu buzele albe – doar himeră

am atins torțile bagajului meu, torți spirale
și acum... chiar nu mai contează ce privești, nici cum,
îmbracă-te
întâmplatului salt nu-i păstrează eoul nimic

- canonul ți-a fost o-ncercare și
ai pierdut