Ne suntem versuri în trăiri
Când lunecă-n adâncuri pline de jar;
Și-n voioșie clipocesc izvoarele-n priviri
Aici, doar noi înseninăm un timp amar.

De nu știam rumoare din iubiri,
Să ne întindă altare între creste
Nu mai urzeam alese unduiri,
În mistice pagini noi doi trezim poveste.

Îmi sunt brațele dezmorțite în viori
Când dimineți dezmiardă nopți fără de veste;
Cad în trepte neînsemnate falduri ,
Ce îmbracă necruțătorul infinit cu sete.

Eu am sosit în tropăit ca-n basme
Să adăpostesc sub trupu-mi gingașele săruturi;
Să nu retez sclipiri de cercuri încolțite,
De noi țesute din patimi… nasc frânturi.