Citesc poeme de Montale
Revăd mărunta sa viață
Dar calea lui ca orice cale
Nimic din lume nu ne-nvață

Mai depărtat ori mai aproape
Ca roua-n cristalinii-i stropi
E frumusețea de sub pleoape
Pe care zilnic o îngropi

Nimic nu însemnează totul
Mai zice el, poetul trist,
Când viul își trăiește mortul
Și nu existul pe exist.

Înțelepciunea-i condamnare
Viața joc născând păreri
Îmbătrânindu-l tot mai tare
Pe aziul care mâine-i ieri

Răspuns ocult mereu închide
Spirala visului înalt
Montale-n amăgiri fluide
E el și eu și celălalt.