De ce mi-e dor de pasul cândva
Rătăcit prin livezile Paradisului?
De ce simt gustul mărului pătat
De gânduri plimbate-n întuneric,
Mușcat sub privirile îngerilor
Parcă adormiți în tranșeele dintre ceruri?
Așa s-a născut culoarea păcatului
Între buzele tale ce șopteau amăgirea.
De ce mi-e dor de goliciunea trupului tău
Ce doar visul mi-l schițează frânt
Noapte de noapte, ca o pedeapsă dulce
Pentru neascultare? Unde este jocul
Privirilor de duminică-seara
Când puneam nume florilor
Și coloram zborul umbrelor?
Îți regăsesc mirarea în fiecare măr
Ce-l primesc de la vânzătorii de iluzii.
Așa s-a născut culoarea păcatului
Între buzele tale ce șopteau amăgirea.
De ce am uitat de pasul cândva
Rătăcit prin livezile Paradisului?
Când ne vom mai scălda trupurile
În ploile verii sub flori de cireș?
Și acum, când îți scriu, încă mai culeg
Fărâme de regret și cânturi de iertare.

P.S.: Vreau să uit mirosul tău de mere...
Și cum am născut culoarea păcatului
Între buzele tale ce șopteau amăgirea.
Nu mai sunt Adam,
Ci doar o amintire
Rătăcită prin livezile Paradisului.