Să biruim! Să biruim tot!
Nămeții și viscolul,
Iarna și orice alt anotimp,
Steaua, soarele și luna,
Tăcerile private și cele publice,
Încărcate de absențe inutile,
Și cam tot ce mișcă sau stă
Sau face sau nu face nimic.
Viața, entitate separată și gălăgioasă
Încă râde înfundat sub pernă.
Nu vede nimic de biruit de vreme ce
Nimic și nimeni nu i se opune
Sau i s-ar putea opune.
Nici Moartea nu o interesează,
Viața a primit acum multă vreme putere asupra ei
Și doar ca în jocul ăla de Heroes 3, se mai luptă cu Moartea
Pentru puncte la experiență sau pentru câte un om-artefact
Pe care vrea sa îl mai păstreze pe aici.
Biruința sau înfrângerea sunt prea omenești
Gesturi a căror valabilitate rămâne pururi subiectivă
La ultima mea tentativă de a pricepe drumul
Pe care Viața mea și l-a ales mi-a tăiat-o scurt
Ea e Viață deci asta știe să facă, să trăiască,
Eu am ochi, gură, nas, picioare
Pentru a le folosi ca atare
Orice altă întrebuințare, neconformă cu destinația lor,
I se pare cu adevărat o pierdere de timp,
Filosofia și poezia sunt pentru oameni,
Poveștile nu o interesează, când le aude cască de zici că înghite Pământul.
Viața e ca un om de afaceri, vrea să facă și face,
Nu stă, nu tace, nu privește cu orele orizonturi
Altfel spus, orice entitate care nu e umană în sensul
În care suntem noi, e foarte preocupată de a trăi omenește,
Numai oamenii, prea plini de umanism, caută supranaturalul.
Fiecare cu ce-l doare.