am treizeci și patru de ani înălțime
respir orele din fiecare zi
de jos în sus
sap gropi perfecte cu mâna stângă
las cartiere întregi să-mi latre în vene
nemărginirea
de cele mai multe ori când îmi număr tinerețea
îmi ascund palmele întredeschise
de o parte și de alta a propriei umbre
cine știe dacă se va mai inventa vreodată
o mamă
care să mă nască încă odată
pe furiș