Erau odată, într-un târg, niște tănțici
Care se credeau posesoare de lipici
Cu țoale colorate, uneori chiar asortate,
Niște doamne păreau absolut toate;
Dar vorba bătrânului din poveste
Cel ce nu le vede numai treaz nu este.
În spatele acestui tapet, pur aparent,
Trebuie să privești foarte atent,
Cum vorbesc când știu că nu ești
Sau când cred că urechile ți le ferești,
Dar tu să le tratezi în continuare,
Pe aceste tănțici mult-bârfitoare,
Ce au la cursul de 7 ani, evident,
Numai mențiunea absent, absent,
Cu diplomație și, uneori, cu un tăiuș.
Într-un mod plăcut, chiar jucăuș.