În ploaia rece de afară
o siluetă se strecoară
în întunericul cărbune,
fără cuvinte, pași să sune...
e doar un abur de respir,
o pâclă stinsă într-un fir
topindu-se s-albească negrul
de-o clipă, răsfirând tenebrul
mocnit, întins în aer, cer
fără de lună, stele, în ger
stând sloi inertul să se crape
de corpul strâns, adus să scape
tăindu-și rar, încet, alene,
drumeag pe aleea de dughene
fără de bec, doar pâlpâiri
de lemne arse și icniri
de spart bușteni la luciul lamei,
cu gând la caldul sobei, zamei
din tuciul negru bolbotind,
aprins de ochi avizi ce-ntind
cu dor nestins de-mbucătură
ce-a și uitat de gust, de gură...
Și doar în zare-o luminiță
răzbate, crește-ncet pestriță,
se împărțind în două lucii
ce cresc, se trec de semnul crucii
de-un chip de tânără-bătrână
sclipind în far cu chip de lună...
Și-i dus și sfârâit de roți
pe drum pustiu pavat de porți
și-n liniștea de-un câmp de țară
se stinge-o muzică, ușoară
și roșu sânge-n dâre piere...
A fost un licăr de-adiere...

O fi la fel la reînviere?
06.01.2012