Un roș amurg și un pian
tăceau pe iarba adorată,
ca timpul dus fără durată
pe chipul tău olimpian.

Priveam pe-ascuns cu ochi candid,
mă fulgera un gând hapsân,
era așa un ceas păgân
ne invita cu glas timid.

Se adunau în cor zefiri,
în dans de roze argintate,
un vals pe note fermecate
de inocenți și fragezi crini.

În catifeaua albă, fină
îți strecuram câte-un fior
să recunoști în dulce-amor
descătușare de felină.

Un răsărit și un pian
tăceau pe iarba-nrourată,
în timpul dus, ca niciodată,
pe visul meu aerian.

Acum privești cu ochi de lord
în trupul meu, ca-ntr-un seif,
și eu te văd pe un recif
adânc expus, mai către nord.

Pe norul alb acum plutim
și-n muguri cruzi am picurat
sărut și-amor nevinovat,
aș vrea să-ți fiu un număr prim.