Te-ai așezat, ți-ai răsfirat picioarele,
Ești obosită, și rochia peste pulpe se ridică.
Respiri din greu, ai alergat atâta,
Dar râzi, și zâmbetu-ăsta stinge toate orele.
Te joci, acum îți lași prin rochie sânii să se întrevadă
Și aplecată mă privești și taci,
Și coatele-ți sunt arse de lumină;
Niciun respiro, niciun gând nu îmi mai lași.
Știi bine în jocul ăsta cum te văd,
Te sorb din ochi și tu-mi răspunzi mai aplecată,
Și între coate aproape că lași totul să se vadă,
Le-ai sprijinit stăpână pe genunchi,
Și te-odihnești, te joci, nu îmi dai pace,
Știi bine că dorința mea nu tace
Dar ochii tăi ard tot, ca pe tăciuni.

Și rochia ta se urcă și coboară,
Lăsându-ți umerii și pieptul să transpire;
E cald, și iarăși îmi surâzi
Spunându-mi că-ți e bine,
Și-n rochia ta se zbate lumea-ntreagă.

Din păr obrajii ți se văd catifelați,
Mai jos genunchii moi, și gâtul încordat,
Lanțul subțire îți atârnă
Legănând o amăgire,
Și libertatea, atârnă de-o privire.