și eu știu cum este să fii cuprins în capcana memoriei
întinsă de mercenari față de care respectul se pleacă
și evadează din dicționarul clipelor fericite
culese din cărți din care-ai învățat că marii oameni
transformă tot ceea ce ating în legendă vizibilă și palpabilă
numai prin aproximație supranaturală
după ce păcatul originar a fost epuizat și nimic nu a mai fost de spus
ai putut păși desculț dincolo de zidurile scrise cu grafitti
de un copil fericit numărând cu sfială de la unu la plus infinit
mugurii durerii universale explodând în primăvară
nimeni nu ne va aduce înapoi inocența furată
și nici nu vom vedea cum se topesc ca aguda
vremurile albe intrând în gura lacomă a ornitoringului
scufundându-se de două ori în același râu subteran
după ce tragedia subteranei a fost scrisă
de fiecare în parte și păstrată cu grijă zeiască
întotdeauna marii oameni mor primii
urmându-le vestiților viteji din vechime
care niciodată nu au putut dansa bătuta pe loc
dându-ți curajul sapiențial de a da piept cu jivinele
care ți-au distrus viața rugându-te să poți hrăni până la capăt
leopardul iluziei să nu-l pierzi din ochii plânși
în secunda vicleană care ține lumea în echilibru
sufletele se dezbracă și dansează din rațiuni necunoscute
lumea și-a pierdut sentimentul naturii și nu știi
dacă lucrurile se vor mai îndrepta vreodată
îl urmezi pe horațiu clamându-și arta romană
în jungla umană îngenunchezi nu te prăbușești
acolo unde ți s-a spus în repetate rânduri
că ai fost educat să mori de unul singur