În orhideele ce-ating albul luciului de piatră,

Găsesc roiul de cuvinte legănate într-un sens

Și răpun cu ele-n toi sufletul întors pe vatră

Înainte de-a sării în a jarului foc dens.



Te sărut cu vorbe dulci izvorâte din leandrul

Ce-a șoptit urechii mele rătăcite prin infern,

Că ai fi un soi de înger, ai venit să iei amarul

Poposit în a mea haină, uitat-am eu de ce-i etern.



Te ating cu-a mea privire mângâiată de o frunză

Ce-a plutit în zarea mea răsturnată de un dor,

Era singură săraca, rătăcea sub a mea pânză

Spintecată-n riduri multe, ale timpului cu spor.



Te ascult cu simfonia hoinărind prin constelații

Răstignite-n cerul nopții, desenate de un zeu

Ce a vrut în sinea lui să-i inspire pe ciudații

Ce scriu versuri despre ele, cam așa, cum scriu și eu.



Te clătesc cu un surâs oglindit de ai tăi ochi

Ce reflectă-n adâncime bolta cerului din zări,

Zări ce au dorit a spune:Ia-o ușor că o deochi!

De atâta frumusete…….. ai să te îneci în mări



Te șoptesc într-un cuvânt la timpanul unei flori

Ce-mi alintă o privire ancorată de petale

Strecurate în emoții, jur pe sfinți că-mi dai fiori

Legănați de patru ramuri ciripind buzele tale.



Te strecor ușor sub haina unde sufletul grăiește:

De atâta rugăciune eu am fost sătul și sunt,

Dar acum eu te-am zărit.. Știu! El Dumnezeu trăiește!

Stă ascuns în trupul tău, luminând ca și un sfânt.



Te adulmec cu vibrații atârnate-n infinit,

Rătăcite-n galaxii căutând un singur vers

Ce-ar putea să te descrie înainte de finit…..

Dar nu au găsit ca tine, mândră zâna-n univers.



Aș putea să scriu romane despre frumusețea ta,

Toate-n rime ancorate, legănate-n spatii vaste.

Dar….... E ora cam târzie și afară- i vreme rea,

Nu de alta…. dar la nouă, ne vedem iubita mea :)