agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-05-15 | |
merge desculță.
prin rochia albă și subțire, vântul se strânge pe trupul de acum firav. se străduie cu fiecare pas. din timp în timp, privește-n urmă fără să-și amintească de unde a pornit ori unde vrea s-ajungă. pe ochi, o folie de ceață e gata să se plângă, însă nu poate sta. cândva tablou desăvârșit, lumea a devenit decor neînțeles. culori amestecate ca norii în furtună așteaptă să se rupă ca să curgă. câmpia a prins curbă și a trecut în deal. un altul i-a urmat domol. sub tălpi iarba s-a preschimbat în piatră, iar stânca se înalța spre un cer ars, de frumusețe destrămantă, ce scutură cenușă. clipește doar o dată și-atunci din nou, i-apare-n drum. același chip de demon travestit în înger și-același zâmbet monstruos ce se vrea blând: -întoarce-te la mine. încă nu-i prea târziu. -nu! mai bine moartă! eu sclava ta, n-am să mai fiu! îl ocolește și urcă mai departe cu forțe adunate din noua ei sfidare. ca o fantasmă blestemată, el o urmează pe cărare: -e-o cale moartă ce alegi și dincolo de ea, nu e salvare. -vreau să dispari! să îmi dai pace! prezența ta mă doare! -durerea e o boală pe care o hrănești. -am ascultat povești destul și ele m-au adus aici! -tot ce e-n jur, tu construiești. te lași sedusă de minciună. -nu! abia acum te văd întocmai precum ești... un fulger roșu taie cerul, iar cerul tună suferință. din rană ploua în torente apă și sânge-mpreunate. vântul se întețește, șuieră greu a moarte. flăcări coboară și se urcă, legând înaltul cu pământul. pe margine de stâncă, ea se oprește. privește-n ochi adâncul. iadul o cheamă-n limbi de foc, însă nu simte teamă. -nu-i prea târziu... -vreau să fiu liberă și am să fiu! -pierdută pe vecie. -am să renasc din propria cenușă. prin foc, mă voi rescrie... mâinile lui se-ntind spre ea, dar fără ca ea să mai vadă. deschide brațele și hăului, tăcută i se dă ofrandă. se-aruncă-n gol. ca aripi mari, dezordonate, din rochia albă și subțire, valuri de pânză sfâșiate, flutură trist a despărțire. se clatină pământul și muntele se surpă. bucăți de stâncă se grăbesc în avalanșă, însă o lege nou născută, grămadă-n aer le păstrează. din locu-n care ea s-a prăbușit, se-nalță un izvor de lavă și ca o creatură de poveste, călcând pe flăcări și mergând cu ele, ea se ridică iar pe creste. se-apropie de el. când radioasă îi zâmbește, cerul se-nseninează. prin crăpăturile din piatră, mai verde iarba crește. vântul încetinește rotind petale și învârtind miros de flori. focul se schimbă în cascadă și printre ramuri de copac bătrân, se-mprăștie domoală lumina de la zori. -vezi... sunt liberă acum! nu mă mai poți atinge. durerea a trecut! -trecut e totul, da. -ba totul e cum trebuie să fie! până și tu ești tot aici. -voi dispărea curând. -nu ai decât! ca tine altul, îmi pot găsi oricând! și nu doar unul. chiar mai mulți. ești relativ! de ce-ai tăcut? nu mai ai lecții de-mpărțit? sunt gata să le-ascult din nou! râde-ascuțit, răutăcioasă. el, transparent, privește în pământ: -în universul tău fictiv, e inutil să mă explic. -n-ai înțeles nimic, concept sărman și învechit! nici nu exiști! doar eu îți dau o noimă! în fond, precum și-n formă, nu ești decât un sclav de pus la jug când vreau filosofie! -stăpână te găsești numai în lumea ta. rămâi cu bine, nebunie.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate