Te regăsesc în gara ta albastră
Tăcut, îngândurat în seri târzii.
Îți faci din cerul inimii fereastră
Și vrei să pleci, dar tu mereu îmi vii.

Te văd în portative de splendoare,
În armonii romantice, târziu;
Neliniștea distanței încă doare
Și te întrebi mereu de-am să-ți mai fiu.

Te regăsesc în mine ca o apă
Ce-mi stinge ne-ncetatul foc și dor,
Cu mine ești, te țin și-acum sub pleoapă,
În pieptul meu, un nesecat izvor.

O tălmăcire a iubirii pure,
Tăcerea noastră e un fulg de nea
Și mă întreb: cât ar putea să-ndure
Pierzându-ne, adeseori, în ea?

Vise netrăite au un tainic rost,
Adevărul plânge despărțirea.
Se întorc la noi rostiri care au fost
Secrete ce-au legat la ochi iubirea.