existența se măsoară în cuibul cu mai multe fețe
care are la tâmple cuibul veșniciei și cel negru
și nu pot fi mirosite de ochiul sinelui
cusut pe interiorul cuibului din oase
aflat la distanță de câteva suflete
pe cuibul din pământ

miezul sufletului desenează în noi niște păsări fără aripi
care pot zbura doar prin respirații de om sau de cuvânt
și cântă involuntar nedezlipirea de cuibul preferat

pasărea este răspunsul copilăriei noastre
în care locuiește șotronul clipelor netrăite de viitor
coarda infinitului este auzită doar de pașii care zâmbesc
și viața oarbă își caută subsemnatul
pentru că propriile reguli au strigătul mut
iar dreptul la timp este un mit crescut în exteriorul jocului

pasăre nu-ți muta cuibul