seara pășeam pe dinții tăi
pierzându-mă de buzele tale
oasele-ți timide vibrau în carnea
moale a cuvintelor mele
dușumeaua părea albastră
becul sărea pe fereastră și devenea o lună fierbinte
printre norii care potoleau chinul
unui înger răstignit de fuselajul avionului

eu pășesc dincolo de dinții tăi chemat irevocabil
de sufletul tău pe care îl strâng în tentacule de sepie

împroșc cu cerneală niște versuri
ascunzându-ne
prețioasa mea pradă