Zadarnic îți vopsești părul o dată la fiecare anotimp,
zadarnic încerci să schițezi un zâmbet de sub masca aceea de farduri;
toți cei de aici îți cunosc deja toate fețele,
chiar dacă nimeni nu ți-a spus încă nimic.
Știu, jumătateo de om, vorbind non-stop la telefon,
tăcerea lor te face să te iluzionezi și să persiști
în parvenitism, să transpiri dimineață de dimineață
cu laptopu-n față deasupra unui poem,
cel deasupra căruia transpirase altcineva
noaptea sau cu o zi înainte,
în timp ce eu muncesc pe rupte,
ca să pot pune sub poezie o bucată de pâine
și nu doar foi de hârtie;
așa că nu mai rânji de sub măștile alea
și nu mai scoate la licitație vise străine;
toți cei de aici îți cunosc deja fața adevărată.
tu, în schimb, habar nu ai cine ești și
pe ce lume te afli,
omule mic galopând pe tocuri înalte
după umbra care îți va purta în curând numele:
un nimeni de bucurești .
Și cum spunea mentorul meu de ultra-
sonografie: „Important este să știi ce vezi
și nu să vezi ce știi…”,
tot așa îți spun și eu: confunzi, păpușo,
mereu salonul de carte cu
cel de frumusețe.

25.06.2013;
05:57