O dâră verde iese din albă neaua-n crustă
Pe aleea de castani ce-o știu pe dinafară
De când îmi petreceam vacanțele de vară...
E banca îngropată în gându-mi fără vârstă.

M-aștern în loc de omăt cu visul din retină
Cu ochi deschiși; văd iarna, osos stingher de câine
În pas săltat trecând fără de ieri, de mâine...
Și angelic chip din clasa liceului, o virgină.

Oh cât am așteptat-o să vină să se-așeze,
Să îmi pierd mâna-n păr cu ochi plimbând pe buze
Ce nu-ndrăzneam să cer, speriat să nu refuze
De-o atingeam în mutele-mi, dorințele prea treze.

Am stat și să răzbun trecuta neîmplinire
Într-un sărut prelung cu alta-n seva cărnii
În scârțâit de dinți pân’ la-nroșitul țărnii
De buze sparte-n spasmul de-a inimii oprire.

Cât sufeream când banca o regăseam cu alții
Ce-i profanau și lemn și semne scrijelite;
Cum n-ar fi fost pe lume atâte alte iubite
Și singuru’ aș fi fost ce-nalța rugi cu psalții.

Aș vrea să stea mereu ascunsă, neatinsă,
S-o port în mintea-mi vie cum știu și-am cunoscut-o;
Numai a mea să fie, mireasa ce-am cerut-o...
Să-i stau pe brațe verzi, de lacrimi toată ninsă.
29.02.2012