cândva oamenii n-au să mai simtă nimic
nici măcar un anotimp nu are să-și mai facă loc în inima lor
zilele au să treacă în galop de cai sălbatici
nopțile n-au să mai împrăștie pe cer căutări stelare
răcoarea nu are să mai atingă nicicând frunțile netede
peste pământul ridat de trecerea timpului n-au să mai cadă ploi

femeile se vor lepăda de orice iubire maternă
și pruncii vor aștepta plângând sânul lor
atunci tot ce am învățat
tot ce am avut ori nu
va fi pierdut

cândva
toate au să se lipească pe retină
și chiar dacă am să merg
și am să simt că încă mă scufund
și-ajung în toate cotloanele vieții
am să fiu același câine șchiop al străzii
murșuluind cu botul în aceiași munți de gunoaie ( de aur )
dar care nu-mi dau decât sentimentul
că viața e din ce în ce mai scurtă
când ghinionul îți intră în nări și-ți ajunge în plămâni
când suferi dar nu mai poți vorbi despre durerea ta

vorbesc doar despre atunci
când viața a reușit să umple toate paharele din vitrină
și gâtul mi-a devenit o pâlnie unde intră tot și nu dă nimic înapoi
nu am să las nimic afară am plătit pentru toate
până la ultimul ban
până când buzunarele sufletului îmi strigă doar goliciune și sărăcie

azi am vorbit de pe marginea paharului de vin
și - toate vin și toate se duc -
spunea bunica stând întinsă pe moarte

pe la ora cinci dimineața
am să mă trezesc cu aceeași uscăciune în gât
și cu-același sentiment
cândva oamenii n-au să mai simtă nimic
și-apăsând butonul refresh am să mă întorc
la stilul Robot de a trăi