Uite câte șoapte în jurul nostru.
Din când în când un țipăt de femeie isterică.
Alteori se aud picături de ploaie și-atât.
Au tăcut umbrelele, fir-ar mama lor de umbre.
Iar mi s-au rupt tocurile încercând să te ajung.
În mine cineva a desenat nori cu cărbunele.
De-atunci văd totul numai în alb și negru.
Ea se uită la mine numai din negru,
În schimb tu mă vezi numai în alb.
Mă vezi, dar nu poți să mă atingi.
Dacă stau mai bine să mă gândesc
Uneori rămân doar o voce.
O voce dezbrăcată. N-ai ce să atingi.
S-a făcut târziu mai devreme
Și mă gândesc dacă așa va rămâne.
N-am nevoie de-un final când n-am început încă.