Frumosul e pretutindeni dar
mai ales în ochii tăi căprui.
Știu, vei spune c-au trecut atâtea luni
de când nu i-am văzut,
de când nu i-am făcut să plângă încruntați,
dar nu-i așa; îi văd în fiecare seară
și triști și plictisiți si minunați
ascunși într-o anume stea.

De calmul lor mă leagă amintiri vibrante;
se naște dorul de tot ce reprezinți-
de-ajuns e doar o clipă din lungul șir de iriși
pe care, în trecut, îi licitam
prin impresionante-mbrățișări
de roze și dorințe
ca eu, simplistul trup sortit cândva să moară,
să mă închin în templul ochilor imuni
acolo unde, noaptea, găseam adeseori
poarta spre fericire deschisă larg,
spre zori

Modesta lor clipire,
nădejde renăscută iar și iar,
îmbracă suflete în giulgiuri temporale
eu m-am pierdut în lumea lor sentimentală,
în veacurile-n care iubirea era ploaia
ce liniștea sămânța baladelor dintâi.
Găsesc și eu aceeași acalmie de totem
și, tot ce doare, tu îmblânzești numaidecât;
când ochii tăi mă cuceresc și îmi prevăd viitorul,
nu mai găsesc motive de care să mă tem.

Pe strada mea se-aprind candelele minunăției
când știu că ochii tăi
mă însoțesc în zeci și zeci de amintiri nepieritoare
frumoasă cum te știu, în felul tău,
tu îmi dictezi modalități de adorare,
chiar dacă ne despart cărări ce nu-și au rostul
și munți pietrificați de gelozii umane,
răsari la sânul stelei ce pâlpâie aievea
ochilor tăi căprui
din seara când, uniți,
altarul ne primea emoțiile dintâi.