Cu suflet trist, cu inima pustie,
Priveam spre banca ce știa o taină.
Păstram în suflet amintirea vie
A nopții reci, cu plânsete în toamnă.

Era tarziu... și-n liniștea deplină,
Stăteam alături, ascultând tăcerea
Ce cuprinsese ca o umbră până
Și sufletele noastre și durerea.

Iubindu-te, nu mă gândeam că poate
Nedrept și crud vei fi cu-a mea iubire,
Nici nu știam că tu în acea noapte
Vei spulbera speranța-mi de-mplinire.

Suspine lungi întrerupeau tăcerea
Căzută ca un haos între noi.
Și te-am iertat zdrobită, dar durerea...
Rămâne veșnic vie între noi.