Privind acum la malul mării
Nu ești nicăieri în asfințitul zării.
Parcă și-aud vocea veșnică a pierzării
Din jalnica durere a uitării.
Mă uit acum la apa liniștită
Și mă gândesc la noi.
Mi-apare-acum în minte-o clipă
Privind apusul amândoi.
A iubi nu-i bucurie, ci-i blestem cumplit
Ajungând să-ți dorești să nu fi venit
În viața ta, aducându-ți atâta durere,
Atâta suferință, nimic neputând să-i semene.
A mea menire pe care încă n-am aflat-o
Acea iubire pe care în urmă n-am lăsat-o
Acele amintiri rămase în trecut, departe
Niciodată nu au fost uitate.
Acei ochi pătrunzători...mereu mă surprind
Când îi văd stări de emoție mă curpind.
Doar la ei mă gândesc mereu adormind
Din brațele celui care-i poartă nu pot să mă desprind.
Eu stau cu ochii ațintiți la el, la fața lui luminată
Pe care când o văd mă simt încântată.
Eu sunt aici, tu ești departe
Mi-e așa dor de farmecul tău aparte
[va urma]