urme de crăițe aplecate spre răsărit
miros de nuci verzi
aceleași ziduri neterminate
rupând un colț din lume;
adorm cu capul între palme
îmi țin visele să nu alunece
pe umeri de copil,
în mine toamna se preface în stâncă
curbându-și poalele
într-o rugăciune plăpândă.