Și s-au lăsat, apăsător,
Ca un covor, lin așternut
Oribile chinuri de dor
Ce mi-au lăsat sufletul mut.

Și s-a lăsat și noaptea grea
Peste ținutul înghețat.
Acum chiar nu mai pot vedea
Nimic din tot ce-am învățat.

Ce greu înaintez acum
Căci merg doar prin băltoace.
E plin de gropi pe-al vieții drum
De ceva timp incoace.

Mai umplu una, mai cârpesc,
Degeaba, c-alte zece,
În timp ce-naintez, găsesc,
Doar gropi... dar poate trece...

Mereu vor fi pe drumul meu
Și gropi și oameni, dar și flori.
Mereu voi incerca din greu
Să umplu viața de culori.