Se prelinge toamna,
printre stropii grei de ploaie
ce se înghesuie grăbiți
pe geamul prăfuit de nepăsare.

Se prelinge toamna,
iar gândurile noastre suspinând
au căzut în frig
prin frunzele uscate pe pământ.

Se prelinge toamna,
Și corpul mi-l simt tot mai slab;
mă pierd în frig și cenușiu
mi-e dor de alb...

Se prelinge toamna,
din cer înspre pământ,
ca să ne spele toată teama
de vis și de un nou avânt.

Pe geamul prăfuit de nepăsare,
prin frunzele uscate pe pământ,
mi-e dor de alb
de vis și de un nou avânt.