nu mai trece nici măcar o dimineață
fără să-mi iau un covrig
și-o cafea bună
apoi merg la colectat de fier vechi
sugerându-mi să fiu
indiferent, asimilat organic
de orice nuanță feminină
agonizând nervos în praful altui maidan
să-mi iasă banul

*

port pe deasupra un cearceaf colorat
de forța aceea colosală
ce mă fixează de cetățenia lumii
cum o lumânare
a celui fără de suflet
în vreme ce la răstimpuri privesc
spre tinerii gălăgioși
aflați în căutarea unui joc
în care se câștigă cu orice preț

*

și frâng blândețea zidurilor vechi
trăind spasmodic
sub umbra unui pulover neterminat
mănânc la o margine din fărâmăturile mele
alegându-mi din vreme câte o poziție
pentru îngheț
așteptând să mă înveți
cum se iubesc oamenii când cerul se umple
de vrăbii

*