e ora la care copiii dorm
ghemuiți în pântecele poveștilor
mă întreb
dacă Dumnezeu a creat lumea
sprijinit pe-un vis de prunc
altfel de ce-am șchiopăta o viață
după sânul mamei

copiii cresc
brațele părinților
devin icoane peste timp
ora lor se pierde
un alt răstimp își curbează respirațiile
firul poveștii se rupe
rămași pe pod
încotro mergem...

(L-am văzut venind de departe
are mâinile bătătorite
universul se ține greu)