Aș vrea să ies din casă,dar nu pot...că flacăra tristă
Deapănă povești ca o reală artistă.
Trec ore în șir iar eu o ascult cu inima larg deschisă
În timp ce ea despicându-și părul cel neted vorbește aprinsă.


A fost odată un copac care uitat de lume
Neavând niciun nume,
S-a îndrăgostit de o superbă căprioară
Ce se plimba pe-afară.


Văzând-o cum privea senină,
Când sorbea apa cristalină,
Pe el l-a cuprins o lumină.
Era divină!


Dar într-o zi, n-a mai venit...
Doar pădurarul l-a găsit
Cum sta în ploaie singurel
Și-a zis în barba lui:pe foc cu el.