numai pătimirea eroului civilizator
epatează redundanța vremurilor
întotdeauna mai mult ale omului negru
decât ale omului roșu cum definește
orhan pamuk dragostea un roșu-aprins întins
cât un imperiu în maximă expansiune
pătimind în poemul –catalog al faptelor noastre sublime
în care omul ce-i spuneam roșu
rămăsese infirm din al doilea război mondial
după ce trecuse tancul peste el
l-au lăsat așa până ce s-a terminat războiul
pentru că nimeni nu mai avusese
timp de vindecarea rănilor
până când i-am citit despre victoria aliaților
el nu a știut cine câștigase și împotriva cui
luptase nici peste o jumătate de secol
pentru cine făcuse tainicul legământ
nu că nu ar fi fost comunist
dar nu înțelesese prea bine
cum să trâmbițeze răsunătoarea victorie
tunzând întreg satul de la zero
ca să-și mai verse amarul
astfel încât i se părea că se mișcă
mai sprinteior în jurul sfatului bătrânilor
care-și așteptau rândul povestind
de-a fir a păr legendele întemeietoare
și iscusința-le neasemuită fluturând
ca un drapel al unei bătălii dinainte câștigate
cu soldați invizibili și morți adevărate
din prea mult entuziasm dealurile se-ncolonau
acoperindu-le cu pătura verde a întâmplărilor fericite
în infinite anotimpuri destinale înotând
împotriva curentului lumii comune
poemul –catalog e singurul învingător
poezia e mai mult pentru zei
pentru omul monocord și învins prea puțin