mai e puțin până mă va cuprinde viscolul

ia cu tine jumătatea mea care s-a deghizat
într-un sol invizibil al unei biserici neterminate
caută o soluție să mă ții în brațe
înainte să părăsești ochiii aceia strălucitori și desculți

numai cei de peste nouă țări și nouă mări mă vor recunoaște
și câțiva ucigași somnambuli
în graba mea abruptă mă va visa mama
în deschizătura unui fitil
apoi voi aștepta să înceapă dansul
ca o geneză într-un peisaj senzual
și am să mă aștern ca o stea de elită
pe mantaua iernii din carnea ta

ți se va părea că ai în fața ochilor
o inimă mereu mergătoare printr-o lupă
și că soarele e orfan
iar eu am să mint cu nerușinare
că singurătatea e atât de fertilă și estetică...