În cameră este liniște,
puțin mucegai
și pânze de păianjen
radioul spune o poveste
pe care o asculta
doar
vecinii
chiriașii
fiind de mult plecați.

Pe birou
ceaiul îmbătrânit
de aceeași cană
se întreabă:
”Cum cafeaua
poate ghici viitorul
și eu nu?!”

Lumina oarbă
pictează pereții
cu umbre
dezmorțite.

Transpiră,
pulsează,
se evaporă,
strecurându-se afară
pentru a-și găsi
refugiul
printre nori.

A început să ningă
cerul se deschide
lăsând
omul de zăpadă
să-și recapete viața
după atâtea anotimpuri.

Acum
este timpul lui
înainte să devină
umbră.