era sufletul
în marea de alb

și rece bătea
vântul pe creasta
din munte

cu flăcări ieșite
prin gândul dorință
să-mi topească

amintirea de mine,

să mă umple
cu visul de tine

troienit pe cărări
de cerul necer

m-așez
în genunchi,
privirea ridic
din timpul trecut

în clipa
ce-și deschide dimineața

să-mi înalț prezentul.