Azi străbat cărările,
Iernii îi fac poftele;
Lăudând troienile,
Scrobite și dantelate,
De vântul rece sculptate,
Ca să nu fie uitate.

Valea pare încremenită,
Câte o cioară o mai descântă,
Ca pe-o babă adormită,
Brodată e alba-i mare,
Plină de mărgătitare,
De umbre și de picioare
Despărțită de cărări
Ca o mare de vapoare.

Gerul aspru îmi sărută,
Fruntea înaltă, gura mută,
De cuvinte înghesuită,
Ca o muză adormită.
Sătutându-mi trandafirii,
Din obrajii înghetați,
Soarele călduț și vesel
Îi face iernii în necaz.

Scârțâie sub pași zapada,
Fără un ecou anume,
Gânduri reci sau gânduri bune
Se îndreaptă către mine,
Către tine, către lume,
Că singurătatea crudă,
Gândurile înfierbântă.

De-mi ești aproape sau departe,
Soarta vieții tot desparte,
Cum e apa între maluri,
Cum e marea între dealuri,
Sau destinele în valuri.

Gânduri reci, în iarna rece,
Care vine, care trece,
Ca iluzia cea veche
Fiindcă timpul o petrece;
O mireasă a anilor,
În albeața pletelor,
Tot tărâmul faptelor.

Cum să nu gândesc la rece ?
Despre viața care-mi trece,
Vorbăreață, apoi tăcută,
Greoaie și abătută,
Gânditoare, apoi mută.

Umbra firii ce în urmă,
O lăsam, ca să ajungă,
Sus la steaua ce dispare,
Când scădeam la numărare.