mi-am luat-o cu mine
să răsune
ecoul din pașii ei
în pauzele de respirație

dintre cuvintele
ce strigă
prin vene să mă doară

dorul (cu)prins

în flagrantul invaziei
din noaptea ce bate
la ușa din capătul tunelului

cu lumina
din pofta de gogoși

și vin,

vin roșu de port…o
mansardă plină

de hârtii și cești de cafea
cu zațul rămas,

trimis în zare
cu fumul din țigara minții

rostită-n microfoane
și ea tace,

tace să nu dezlege
(de)dublarea din noi

până la capăt și înapoi.