Dragostea m-a dat peste cap,
am rămas cu franjurii rupți,
căciula aruncată peste poartă,
mâinile prinse de ochiul speranței.
Bineînțeles că nevoia intră în casă de frig
și se lovește de singurătate.

Zilele mă pedepsesc pentru lipsa de fermitate,
nopțile sunt dăruite,
în locul gândurilor neliniștite
se naște visul de mai bine
bătaia pentru clipa ce urmează.

Lumea se închide în sine
nu mai crede în ceea ce se spune
crede în ceea ce se face.