Aceste imagini ale trecutului îl năpădi și mai mult atunci când deschise ușa și intră în casa pe care o părăsise cu peste douăzeci de ani cu inima strânsă, frântă, ruptă în bucăți, zdrobită. Privea în jurul lui tăcut, iar acea tăcere parcă îl apăsă și mai mult. Totul i se derula ca un film menit să te sece de orice vlagă. Creanga aceia de brad, lăsată a jale, în bătaia vântului, ochii ei negri, mari, părul căzut pe spate într-o coadă de doliu, toate acestea îi smulse pieptului un oftat adânc.
- Încă mai vezi totul? îl întrebă Maricica nostalgic.
- De atunci, văd zi de zi, totul. Niciodată nu m-a părăsit, iar azi și mai și...
Îl privi cu un fel de milă. Știa cât fusese de dureroasă pentru el toată povestea. Știa cât a fost de distrus. Toate acestea, ca urmare a unei prostii până la urmă. Maria, prietenă bună fiind cu Alexandra Hermann verișoara lor, fata lui Ștefan Bârsan subprefectul ce îi ajutase pe părinții lui să părăsească țara. Regimul comunist de atunci îl făcu să plătească cu funcția, cu pușcăria și char cu moartea, acest păcat al lui împotriva partidului. Atunci când, cei trei au avut permisiunea să plece în Australia pentru a intra în posesia moștenirii, Mihai Bârsan garantase în fața partidului întoarcerea lor, dar pe ascuns îi îndemnă pe aceștia să nu o facă. Să nu se mai întoarcă că el se va descurca. Urmarea se putea ghici. Ștefan fusese arestat, încarcerat, și în urma unui tratament inuman după trei ani de detenție mai rezistă patru ani după care muri de ciroză la ficat. Această moarte subită a lui Ștefan Bârsan o găsi pe fiica acestuia în vîrstă de 7 ani. Afectată enorm de moartea tatălui dar și de faptul că mama ei fusese dată afară din funcția de contabil de la o societate de transport fiind nevoită să se umilească până acolo încât, pentru a putea supraviețui, se angajă ca femeie de serviciu la o asociație de locatari din Gura Humorului, jurase încă de pe atunci răzbunare familie ei, chiar dacă nu era sigură că va avea ocazia să se răzbune.
Cerul era senin, imaculat, iar stelele sclipeau armonios împodobind sufletele singure, îndrăgostite, sau pe cale de a fi iubite. Pe gangul din fața casei lui Vasile Jigău, două femei, una îmbrăcată numai într-o cămașă de mătase și o haină pusă peste umeri, cealaltă cu blugi și jachetă, erau prinse într-o discuție aprinsă, aproape forțată. Vasile Jigău urcase de o săptămînă la stână și urma să coboare cam peste o lună, o lună și ceva. În această perioadă, când stâna se aranja, se făcea măsurătoarea laptelui și mai erau oi ce urmau să fete, ciobanii erau foarte prinși de munca lor și nu prea mai aveau timp să coboare în sat până când treburile nu se linișteau. Vasile, baci cu experiență (de mic copil crescuse la stână printre oi și ciobani). Cea mai mare parte din viață și-o petrecuse pe munte de aceia se și căsători târziu, pe la 36-37 de ani cu Maria, fată de cioban, coleg cu el. Maria avea doar 15 ani când se mărită și în cei 4-5 ani de căsnicie, mai că nu știuse că avea bărbat de aici și pornirea ei spre Lili. La fel de bine s-ar fi putut controla de "iubirea" trupească a unui bărbat și cu vre-un tânăr din sat dar ar fi fost prea riscant, pe când, despre ea și Lili n-ar fi bănuit nimeni și nici chiar Alexandra, dacă aceasta nu ar fi venit cu o propunere.
- Maria, ști la ce mă gândesc eu?...Ce-ar fi ca Lili să se cupleze cu văru-miu?
- Nu se poate, Sando, nu se poate!
Alexandra rămase un pic șocată de tonul Mariei ce-și strânsese jacheta mai bine în jurul corpului. Chiar dacă mai era doar puțin până la Paști, serile erau încă destul de răcoroase.
- De ce Mario? Doar e tânăr, frumos și bogat pe deasupra...Tu ști câți bani are ăsta?
Maria nu spuse nimic. Se mulțumi doar să privească undeva pe cer țintuind o stea mai vizibilă și gândindu-se așa în treacăt, ca un fulger, la poezia lui Eminescu. Oare mai există acea steluță, sau o fi murit demult.
- O fi având Sando, o fi având, dar...Lili nu poate pleca...Cel puțin nu încă, spuse Maria încă cuprinsă de nostalgia "La steaua"
Se gândea la boala ei. Era sigură că Lucian nu o va accepta. Cu toate că fusese deacord cu Lili ca aceasta să poată ieși cu el, după ce-l văzu în acea duminică în care îl invită la cină, nu mai era așa de sigură. Mai era și faptul că, știa că Alexandra îl dușmănea pe acesta și era sigură că pune ceva la cale. Nu vroia ca Lili să sufere. După cum am mai spus, Maria o iubea foarte mult pe aceasta.
Cealaltă femeie, aproape de aceeași vârstă cu Maria, poate cu un an sau doi mai mult, blondă, cu părul cârlionțat și ochii ca cerul în amurg, zveltă, cu o față mult mai drăguță ca a Mariei, chiar aproape angelică, cu fața rotundă, nas perfect, buze pictate și o rumeneală rotundă în obraji, părul prins la spate, semăna mult cu Cleopatra lui Gognacci, doar că avea părul mai lung, mult mai lung, o privea curioasă pe prietena ei. Defapt, Maria era cea mai bună prietenă a ei.
Un vânticel răcoros le făcură să tresară.
- Se face frig, Sando, spuse Maria alungându-i Alexandrei Hermann, căci ea era, gândurile. Hai să intrăm să bem ceva.
Intrară. Maria scoase o sticlă de țuică făcută în casă și turnă în două pahare destul de mari aproape umplându-le. Sorbiră din licoarea arzătoare strâmbîndu-se ușor.O simți cum se prelinge pe gâtlej până în stomac.Continuară să vorbească mai mult așa, ca să meargă alcolul cât mai adânc și mai mult, schimbând în totalitate subiectul.
- De ce nu se poate ca Lili să se cupleze cu Lucian? readuse Alexandra propunerea ei în discuție.
Maria o privi cu ochii tulburi și răspunse prin ceața de creier.
- Pentrucă, Lili...este...amanta mea.
Alexandra se ridică de pe scaun, se reașeză, își întinse mâna în fața ochilor cu degetele desprinse. Numără... Cinci. Deci nu era atât de beată încât să nu fi auzit bine.
- Cum...ăăă...adică?
- Așa bine. Ne satisfacem nevoile reciproc...Ce dracu'? Ãsta al meu e mereu dus și am și eu nevoie de dragoste, de mângâieri, de...sex...ce dracu'? să-i zicem pe nume. Am găsit în Lili amantul sau...amanta...cum vrei...perfect... perfectă.
Alexandra o privi un pic buimacă de alcool și ceva mai mult de cele auzite.
- Și...cum e? întrebă ea.
Maria zâmbi dezgolindu-și dinții înșirați ca mărgelele pe ață.
- Perfect... Nu la fel de bine ca... cu bărbatul, adică mă refer doar la... o mică lipsă, dar în schimb, e mult mai romantic, multă răbdare și când vine e ca... un volum. Vasile când vine, și o facem, în 5 minute e gata, iar eu rămân cu buzele umflate și de sus și de....jos, ha, ha, ha! Dădu ce mai rămăsese în pahar pe gât.Gata. Îmi ajunge.

A doua zi Lucian primise o scrisoare de la mama lui care îl întrea de sănătate și îl "acuza" că o neglijase, că nu-i scrisese niciun rând. Fusese informată de către Maricica că acesta își găsise o fată bună și dacă totul va merge bine între ei, era foarte posibil ca el să plece acasă „însurat”. Acest fapt o bucurase enorm pe Iuliana Jura, dar vroia totuși să audă, sau cel puțin să-i scrie chiar Lucian despre toate aceste amănunte.