nemultiplicând perpetuu diminețile de singurătate
vom muri prin noi, înlăuntru, meschin, grotesc
parcă am fi bucuroși să fim binecuvântați de ignoranță
ca o religie păgână prin crezul nostru profan, căruia
firesc, ar trebui să-i procurăm o altă stare
să credem, să pedalăm pe simțurile noastre
pe ceva mai important decât noi înșine

ploaia trebuie sorbită prin picătura ei
nereinventând diminețile alea, sterpe
doar cu acea credință că poate vor renaște

nu-i mai risipiți și umbra de virtute!
n-avem de-ales, de-aceea suntem adunați aici
ca o turmă sacrificabilă în abatorul maidanului
nu te poți împotrivii unei mașinării, credeam că-i vie
nu e
sunt molecule mecanice, sânge sintetic, plastic
nimic dumnezeiesc, praf, materie amorfă
doar că seamănă cu noi