Sunt Micul Prinț, stăpânul pe-o lume, doar a mea!
Mă joc de-a cavalerii, am spadă de nuia,
Mi-e Ducipal o creangă cu noduri, de salcâm,
Pot fi și Zaratustra dar și-un derviș păgân.

Prin praful meteoric formule desenez,
De la Pământ la Lună distanțe calculez,
Cu căpitanul Nemo la prânz încep partida
De șah, și-n ceas de seară mă plimb prin Atlantida.

Cu Leonardo însuși am desenat modele,
El chipuri de madone, eu străluciri de stele,
Pe înserări polare am pus perdele mov
Și am cântat iubitei în gând, ca Lermontov.

Am fost și înțeleptul Khayyam, ce-n rubaiyate
Cânta asinii liberi ce pasc pe vechi palate,
A mea e Iliada, dar neavând hârtie
I-am dat-o, pentru-o bere, lui Homer, să o scrie.

Și uite-așa, ca norii cei lungi pe-albastre șesuri,
Mi-am petrecut vecia în taine și eresuri
Și m-am trezit în toamna cu codrii de aramă
Că sunt bătrân și singur, că am argint în coamă.

"Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit"...
În depărtări albastre o rază a sclipit,
Un ciob de stea prin aer în scânteieri coboară
Și parful îl primește ca pe o ploaie-n vară.

Nu pot să-mi iau privirea din locul vălurit.
Ca o lucire verde, o frunză s-a ivit,
Și-adoua, ca o palmă lipită de pământ,
Din mijloc o tulpină se-nalță, căutând...

Pustia mea planetă se-oprește din mișcare
Și parcă universul își ține răsuflarea
Când floarea ce-și desface petalele încet
Își leagănă tulpina în ritm de menuet.

E-o vulpe ghemuită? E miezul de harbuz?
E soarele-oglindindu-și apusul în havuz?
E-o crizantemă creață pictată-n stropi de sânge?
E floare sau nu este? Mie îmi pare înger.

Cu pași timizi m-apropii, lumina mă-presoară,
I-ating sfios petala, ea parcă se-nfioară,
În mijlocul corolei e-o mare de smarald,
Mă las cuprins de valuri și mă avânt în larg...