aș vrea ca oamenii să fi fost ceasuri
înainte de a-și sincroniza sentimentele cu timpul
așa fad și imuabil ca un zbor încă neînceput
aș vrea ca stările dintâi să-mi fi fost clepsidre
au timpul sincronizat cu nisipul ființelor noastre
ca și căderile noastre, neluate de fapt în calcul
și ce, noi ne luăm în seamă neputințele
spaimele ce ne traversează imuabil orgoliul sinelui
am murit prin atâtea fire de nisip încât nu mai simt
formele undinde, de femeie, ale clepsidrei
sunt prins în jocul timpului și-a grabei de a fi
nu mai am răbdare de voi și nu știu dacă mă doare
și dacă oamenii ar fi fost ceasuri...
aș fi mâhnit, trist ca o pendulă
fără pendul...