te las să dormi în patul meu doar să te pot privi



nimic

nici noaptea înstelată

nici luna ce se rostogolește argintie peste vîrfuri de brazi

nici sunetul harfelor cerești

nu-mi pot lua privirea de la tine



părul tău întunecă perna albă



să ne lase noaptea

să se oprească luna în drumul său

pentru a ne lumina dragostea



hai să ne iubim pe mușchiul gros

al unei păduri neștiute

doar izvorul clipocind mi-ar fi de-ajuns

în brațele tale



afurisit cîinele ce urlă a pustiu

ți-a rupt somnul

visul meu s-a spulberat ca fumul țigării

uitată pe marginea scrumierei