deseori îți spui că a sosit vremea să duci o viață normală
cauți în corespondență recomandări ce ți-ar putea deschide uși
îți trece prin minte că probabil sunt morți
toți aceia care au avut vreodată o părere bună despre tine

nu ai suportat niciodată îngenuncherea
ai preferat să treci drept necredincios și să râzi
de ceara care nu transformă albina în negustor
de rugăciunile care aduc averi numai casei de discuri

dar nimeni nu scapă de singurătatea fierului vechi
prea multă apă aici în adânc
inevitabil rugina te pătrunde
și nimic și nimeni cunoscut chiar propria grafie
o parcurgi cu ochiul unui farmacist care citește acatiste

minciunile întotdeauna sfârșesc printr-un banchet
dar chiar de a doua zi afli că viața-i sătulă de atâta dans și beție
indiferent cât de proaspăt a mirosit femeia pe care ai strâns-o în brațe
îți astupi urechile și ai dori cu toată ființa
ca melodia aceasta interminabilă să înceteze dracului odată

pentru că nimeni oricât de bună ar fi ploaia
nu ar dori să-și potolească setea de pe jos