Ora 4,20 a fost stabilită de comun acord ca oră de trezire. La semnalul sonor am deschis ochii amețit și parcă vedeam înaintea ochilor Turnul cu ceas, construcție din cărămidă roșie ridicată în 1915 în fosta gară Kowloon-Canton. Cred că era o proiecție în real a ultimei imagini visate, acel turn de 44 de metri, ultima construcție veche rămasă în picioare nu se ștersese de tot de pe retină.
Cafeaua tare, însoțită de un mic dejun consistent, a reușit să compenseze o parte din somnul neconsumat. În stația de metrou pentru aeroport era suficient de multă lume. Un grup mare de muncitori, spun asta după cum erau îmbrăcați, vorbea prea tare pentru mine la ora aceea matinală. Sosirea trenului mi-a produs o nouă surpriză. Dacă pe teritoriul Chinei era cât de cât ordine la urcarea într-un mijloc de transport, grupul de muncitori a rupt rândul care se formase și care anunța o urcare decentă, s-a înghesuit și a urcat înaintea tuturor.
Faptul că la unison am refuzat să vizităm Muzeul propagandei comuniste a cam întristat-o pe Sue dar i-am explicat cu răbdare că noi abia am scăpat dintr-un sistem care nu știm dacă era mai bun sau mai rău dar nu regretăm prea mulți propaganda comunistă. Și ce am fi putut vedea?O înșiruire de afișe și lozinci ce se intindeau pe toată perioada de la preluarea puterii și până în prezent în China. Dacă aș fi avut certitudinea că aș fi putut avea mai multe dovezi ale legăturii dintre regimul comunist chinez și masonerie poate că aș fi dorit o astfel de vizită. Dacă aș fi avut certitudinea că s-ar fi prezentat faptul că marxismul este de fapt încarnarea francmasoneriei și că la insistența liderilor masoni, în februarie 1848 a apărut Manifestul Partidului Comunist și că Marx și Engels au fost amandoi francmasoni de gradul 31, ca și Mao, poate că.... Oare lumea știe că francmasonii aveau nevoie de sacrificii umane în ritualurile pe care le făceau? În China ca și în Rusia au fost sacrificați oameni către demonul Molok, așa după cum relatează fostul lider Georges Solomon dar nici comuniștii actuali și nici francmasonii nu sunt dispuși la recunoașteri.
Am ajuns la aeroport și privind un uriaș Boeing 747 mi-am amintit informația că celebrele Jumbo Jet americane au fost copiate în China. Să poți copia aproape orice nu mi se mai pare condamnabil, poate și pentru faptul că acțiunea în sine presupune un înalt grad de tehnicitate din partea acestui popor. Să privești mâinile unui chinez care crează sau copiază este un adevărat privilegiu și nu știi cărei mâini să ridici o statuie, mâinii drepte care, cu mișcări egale, ferme și aparent lente, conduce materialul inert către realizarea unor lucruri aproape ireale sau mâinii stângi care rotește și așează materialul pentru mâna dreaptă ca aceasta să nu facă mișcări de prisos. Topuri ale marcatorilor în sporturile colective sunt nenumărate dar pasatorii nu sunt prinși în hora distincțiilor. Rutina controlului de bagaje, a pașapoartelor, a vizelor.
În toate zonele de cultură pe care le-am vizitat în China nu am văzut urmele culturii de pradă, ca la huni. Cultura chineză, dezvoltată fără grabă, temeinic, vizând câteva generații, dacă nu cumva infinitul, se insinuează peste tot, de la micile obiecte artizanale până la marile construcții, de la mișcările de Qigong la dansurile rituale ale dragonului, de la Opera în stil Beijing la Opera Cantoneză.
Mai era puțin timp până la îmbarcare dar, cu riscul de a fi privit cruciș de către colegi, m-am hazardat în a practica ritualul de pași, exerciții, mișcări și respirație în Wei-Tuo Qigong, încercând „burghiul de opt minute”. Am încercat să-mi restabilesc echilibrul între yin și yang deschizându-mi alternativ porțile meridianelor sau canalele corpului pentru captarea și păstrarea de qi. La sfârșitul exercițiului m-am simțit mult mai bine, mai în putere, mai viu.
Beingul CN737, cel mai răspândit avion, cu jet, de pasageri din lume, avea să ne poarte pe toți cei 155 de pasageri până la Beijing. Cel mai bine vândut avion din lume decolează la fiecare cinci secunde de undeva de pe Terra spre destinație.
Decolarea s-a produs fără efort, fără evenimente și în momentul în care aeronava și-a început plutirea pe deasupra ceții și a norilor am privit spre nordul care ne aștepta urmând drumul de la sud la nord așa cum se cade conform feng shui. Mai aveam numai vreo șase pagini ne scrise în caietul studențesc de care nu mă despărțeam la nicio vizită.
Pe sub aripile avionului, printre crăpăturile norilor se vedea din când în când Fluviul galben cu toate lacurile și afluenții lui. Apele tulburi, aproape gălbui demonstrau că-și merită numele. Am încercat să adorm dar somnul se lăsa prea mult așteptat.
Senzația trăită la aproape toate monumentele vizitate, mai ales la cele legate de fenomenul religios, a fost că ceea ce am văzut era ceva cu aparență de originalitate dar ele erau un produs pur comercial, pur turistic. Înțelepciunea taoistă a unității Cerului și umanității a curs prin vinele culturii chineze. „Marile învățături promovează, cultivă, virtuți” Cu mai mult de 2.000 de ani în urmă, Confucius deschidea o școală pentru a preda studenților, transmițând societății ideile confucianiste reprezentate de cele cinci virtuți esențiale: bunăvoință, dreptate, corectitudine, înțelepciune și credință. În secolul I, budismul lui Shakyamuni s-a răspândit spre Est, în China și punea accent pe compasiune și pe salvarea tuturor ființelor. Unitatea cerului și a umanității reprezintă cosmologia strămoșilor chinezilor. Temelia moralității sociale și personale alături de temelia moralității sociale și personale au stabilit standardele sociale împreună cu cele cinci virtuți cardinale ale lui Confucius. Cultul strămoșilor comemora cerul, pământul, împăratul(Fiu al Cerului), părinții și profesorul. Cultura chineză, o constrângere plină de dragoste, a continuat credințele practicilor de cultivare din confucianism, budism și taoism și a dat poporului chinez toleranță și progres social, constituind protecția moralității umane și a dreptei credințe, cu toate încercările altora de a ocupa China. În timpul Dinastiei Tang, China se bucura de o reputație specială printre celelalte națiuni și cărturari din Europa, Orientul Mijlociu chiar și Japonia, veneau să studieze în Chang’an, capitala dinastiei din acel timp. În urmă cu peste 5000 de ani în timpul împăratului Huang, fondator al taoismului în China, au fost puse bazele culturii profunde a poporului chinez. Practicile adânc înrădăcinate în taoism cuprind medicina chineză, qigong, geomanție (Feng Shui) și ghicit. Manifestul comunist promovează deschis abolirea familiei. Cultura tradițională diferențiază chinezii de străini, dar Manifestul comunist sprijină în mod clar sfârșitul națiunilor. Cultura confucianistă promovează bunătatea față de ceilalți, dar Partidul Comunist încurajează lupta de clasă. Confuciansimul încurajează loialitatea față de Împărat și dragostea pentru națiune. Manifestul comunist promovează eliminarea națiunilor, sfârșitul lor. Îmi sună îngrozitor de cunoscut acest aspect pe care-l promovează, prin forme parșive, acțiunea concertată de globalizare și integrare mondială.China, cu toate greșelile trecute și prezente, a crescut economic prin ea însăși dar statele vest europene, și nu numai, nu! Imperiile coloniale au ocupat și exploatat însemnate procente din suprafața lumii: Britanic(22,63%), Olandez(2,48%), Francez(8,73%), German(2,35%), Italian(2,55%), Portughez(6,98%), Spaniol(13,43%), Rus(15,31%), și astfel s-au născut actualele puteri economice ale lumii. Propovăduirea egalității administrate de motanul bătrân care împarte cașcavalul pentru pisoi, mușcând din fiecare bucată ca să le egalizeze, îmi amintește de extraordinarul Grigore Alexandrescu în Câinele și cățelul:”Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace/Cum lupii, urșii, leii și alte câteva,/Care cred despre sine că prețuiesc ceva!/De se trag din neam mare,/Asta e o-ntâmplare:/Și eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place./Oamenii spun adesea că-n țări civilizate/Este egalitate/Toate iau o schimbare și lumea se cioplește,/Numai pe noi mândria nu ne mai părăsește./Cât pentru mine unul, fieștecine știe/C-o am de bucurie/Când toată lighioana, măcar și cea mai proastă,/Câine sadea îmi zice iar nu domnia voastră./Așa vorbea deunăzi cu un bou oarecare/Samson, dulău de curte, ce latră foarte tare./Cățelul Samurache, ce ședea la o parte/Ca simplu privitor,/Auzind vorba lor,/Și că nu au mândrie, nici capricii deșarte,/S-apropie îndată/Să-și arate iubirea ce are pentru ei/”Gândirea voastră, zise, îmi pare minunată,/Și sentimentul vostru îl cinstesc, frații mei”/”Noi, frații tăi? Răspunse Samson plin de mânie,/ Noi, frații tăi, potaie!/ O să-ți dăm o bătaie/Care s-o pomenești./Cunoști tu cine suntem, și ți se cade ție,/Lichea nerușinată, astfel să ne vorbești?”/”-Dar ziceați...”- Și ce-ți pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?/Adevărat vorbeam,/Că nu iubesc mândria și că urăsc pe lei,/Că voi egalitate dar nu pentru căței.”/....”
Partidul Comunist, dictatorial, n-a putut accepta nicicum asemenea credințe tradiționale. PCC a vrut să-și canonizeze liderii și să promoveze un cult al personalității, așa că n-a permis ca asemenea concepte îndelung menținute, precum Cerul, Calea și zeii, să guverneze de deasupra. PCC știa că acest lucru era considerat cea mai odioasă și enormă crimă împotriva Cerului și a Căii, dacă era măsurată cu standardele culturii tradiționale. Erau conștienți că atâta timp cât exista cultură tradițională, oamenii n-ar fi elogiat PCC ca fiind „mare, glorios și corect”. Învățații ar fi continuat tradiția „riscându-și viețile pentru a atrage atenția Împăratului”, „menținând justiția cu prețul vieților lor” și ar fi așezat în continuare oamenii deasupra conducătorilor. Astfel oamenii n-ar fi putut deveni marionete ale PCC, iar acesta n-ar fi putut impune cu forța „gândirea standard” maselor.
Somnul izbăvitor m-a cuprins în mrejele lui și mi-a adus în suflet imaginile de acasă. Când am deschis ochii coboram pe aeroportul de pe care a doua zi urma să mă întorc acasă!