Pierdut printre pierduți,
Sunt suflet printre printre suflete pierdute.
Care ar fi cuvântul potrivit?
ÃŽmpotmolit?
Nu!
Mai degrabă m-am oprit
La un cappuccino, în
Iluzia că îmi merge bine.
Încă îmi permit
Un ceas de odihnă, mi se permite
O răsuflare.
În cafenea, pe terasă. În
Tot centrul e arhiplin.
Lângă mine două tinere mondene,
Discută problemele unui bărbat.
E vina lui dacă se îmbată mereu,
Își face sieși rău (se folosesc cuvinte uzuale,
Când e vorba de bărbați, cuvinte masculine,
Care sună ridicol în conversația fardată
Abundent cu mărunte nemulțumiri
Și malițiozități rujate),
Una din ele palidă, cealaltă
Puternic reliefată, ruj și ojă ciclamen,
Apare el, care aduce o tavă
Cu băuturi exotice,
Ele continuă discuția: nu e vorba de el!
El acceptă cancanul, mai mult sau mai puțin
Interesat, fiindcă tot ce zice ea e magic...
Oare câți din jurul meu se află
ÃŽn drum spre Santiago de Compostela?
Închid ochii și forfota, cleveteala, amuțesc:
Astăzi toate ușile bisericilor sunt deschise,
Orașul e plin de credincioși; călugări franciscani
Umili și cinstiți sfințesc locul...

Dar râsete mă aduc din nou la realitatea
Produselor de marcă, ce ne definesc existența:
Acces la produse,
Dar o interzicere epuizantă, semantică la operele de artă,
Ce duce inevitabil la foamete:
A muri de foame, din cauza că nu primești hrană spirituală!
Părul ei: pana corbului vopsit,
Caracter: un izvor de mici răutăți și nemernicii,
El: Ray Ban. Dar se pare că e bolnav de gelozie furioasă!
Oare mi se mai permite să deschid încă o carte?
Să mai citesc o carte până la capăt?
De ce nu funcționeză lumea decât după legile lui Murphy.
Legile lui Murphy sunt mai valabile decât cele a lui Moise.
Unde e valabil sensul altora, să-ți găsești un sens,
Trebuie să te fofilezi printre restricții taciturne,
Subînțelese.
Dar, dintr-odată, sunt învăluit de căldura
Unei priviri atât de tandre,
Ce răspândește, cu prisos în juru-i, mireasmă de micsandre,
Plante crucifere, ce străpunge luciferica conspirație
A osândei stării pe loc...

Până la Santiago de Compostela mai sunt
Douămiișaptesutecinci kilometrii,
Am parcurs deja o mie șapte kilometrii,
Dar m-am oprit de multe ori:
Pentru a asculta Simon & Garfunkel,
Sau pentru o poveste de iubire pierdută
În neînsemnătate și neîmplinire,
N-am putut opri mecanismul bestial,
Care m-a adus fără greș la dezamăgire,
Greu este doar de a înțelege inutilitatea
Acestei intreprinderi, de a nu putea
Ajunge niciodată la împlinire,
Motiv de-a continua pelerinajul...
Zâmbete fermecătoare, a unor muze
Neveritabile, cu ochii dați peste cap,
Muze prematur ofilite,
Muze nepremeditate,
Dar printre ele apare o floare sălbatică,
Autentică, un amestec norocit
Între frumusețe voluptuasă și ascetică,
Desculță, pe pietrele încinse,
În această duminică de iunie, la prânz...

Psihotaxia unora induce tropismul altora,
Iar apogeul căutării de sine nu e decât ultimul pas spre mortificare
În plină desfășurare:
Ce este adevărul sau realitatea: o ceapă degerată,
La care nu-i găsești miezul nici rostul!!
τί εστίν: ce este viaÈ›a? O întrebare indisolubilă,
Fără răspuns, cel mult o tautologie ironică,
Un subiect de dialectică între conformiști și individualiști,
Sub tutela superioară a zeiței Ananke!
Aceasta, încă nehotărâtă, ține pe rând in lanțuri,
Pe Eros mai întâi, fiindcă nu are maniere,
Dând totodată mână liberă lui Thanatos, cel neîmblânzit,
Lumea stă sub ascendentul hazardului!
Kerie eleison!

Pun scoica la ureche pentru a asculta marea,
Veșnicia, îmi iau panoplia,
Voi pleca mai departe, spre Vest,
Cu ochii spre noi peisaje, spre veridice,
Înălțătoare dialoguri, destinate formării,
Împlinirii de sine, pentru a putea întâmpina,
În toată modestia, în cele din urmă,
Divinul.

Considerată în trecut un păcat,
Această îndrăzneală este-acum binevenită!
Remușcarea, înainte o virtute,
Acum este socotită slăbiciune!
Văzut-ai pe cineva vreodată pe deplin mulțumit?
Acum toți își fac singuri dreptate...
Găsit-ai de cuviință să îmbini sacrul cu profanul?
Genēthētō phōs!
Iubește adevărul mai mult decât aparențele,
O dorință rămasă în memorie...

Un atavism purtat în mine de generații,
O împlinire la acest capăt de drum!
Unii oamen își doresc un Mântuitor individual,
Alții o individuală Ariadna, să-i scoată din
Încurcături, mereu, fără frica de a fi pedepsiți
Cu pedeapsă veșnică, dacă se rătăcesc din nou,
Fiindcă ei știu dinainte: se vor pierde și vor a fi găsiți.