agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-07-07 | |
de pe muntele moria privește smerit în zare
prin ochii atât de diferiți ai celor patru frați iudeul creștinul musulmanul și ateul sfânta cetate din oase și sânge a ierusalimului puțini sunt acei care știu că la temelia ei e îngropată hrisov mistic ce ține loc de istorie povestea veche a lui avraam patriarhul în care este vorba despre un neam zidit prin credință iubire și moarte de către zeu și-ales prin poruncă să fie numai al său înveșmântat în durerea tăcerii fantomă aplecat peste neștiutul mormânt cugetă fiul "greu ți-a mai fost păcatul de-ai pătimit atâta drumul trecea prin pustiul din sufletul tău nu lemne ci rugul credinței cărai în spinare te cocoșa durerea dar tu mergeai mergeai înainte aveai picioarele însângerate de cactușii-ndoielii și fiecare pas ucidea speranțe ori înflorea trădări prin bezna neputinței căutai ziua de mâine și te mușcau de inimă toți scorpionii spaimei sorbeai ca pe-o otravă însetat mierea iubirii fierbinte ți-era ruga că răsăreau flăcări în nisip dar tu mergeai ducând în ochi morgana nemuririi sculptată-n timp de kierkegaard îndrăgostitul de taina sofiei și sedus de culmile ardorii tale aproape cam la fel de mult ca însuși zeul care ți-a răsplătit prin sacră făgăduință ospeția și ți la dăruit de două ori pe fiul tău iubit... da da ca o piatră de gât trebuie să-ți fi fost păcatul amarul lui îți sângera cu șerpi prin vene și-n cine știe ce mocirlă îngropat îți era capul cu ager sclava o înșelași pe sarra buna soață și crud l-ai alungat pe ismail fiu-ți mai mic dar cel mai grav în rătăcirea unui crez oniric uitat-ai datoria și-ai ridicat cuțitu-asupra lui isaac jertfirea unicului și a iubirii fie ea și-ntru credință a tulburat profund eterna ordine dumnezeiacă că-ai provocat o gravă problemă de etică universală și era să nu se mai nască neamul promis cât stelele de pe cer și nisipul mării de numeros habotnicia ta avraame l-a răzgândit pe zeu ți-a înapoiat feciorul jertfind în locu-i pe al său pâine și vin curat pentru hrana omenirii iubire credință nemurire suferință mântuire vorbe cărora omul și timpul le schimbă mereu înțelesul vorbe ce nu înlocuiesc o viață... cât universul dăruită-n bucurie spre a fi trăită în niciun caz răpită ai greșit grav bătrâne nu credința ți-era încercată rostul era să-ți dovedești îndreptarea să arăți că darul zeiesc te-a învățat să prețuiești omul sacră suflare divină adiere însuflețitoare metaforă ornamentală în cununa existenței prin el compozitor misterios neantul cântă la vioară te prinsese uscăciunea și-mbătrâneai fără urmaș nașterea fiilor venise să-ți înverzească-nțelepciunea ai picat tare rușinos examenul fiirii avraame viclean trecutul neguros îți stăpânea ființa firea-ți țesută-n fire otrăvite nu zeul conștința era salvarea examinator corect vedea cum sămânță veninoasă în fibră îți încolțea crima buruienind tot omenescul ce te definea și înălța uite-o cum te urmărește și dincolo de moarte profeții neamului tău cel ales nu l-au recunoscut pe messia din cer cel pentru izbăvirea lui trimis era prea-nțelinat și prea adânc în el răul cuibărit din crucificarea fiului mințindu-se își făcu mântuire până aici a dus necugetarea ta de-atunci creștinii au răspuns prin antisemitism și cruciade conqiste reconqiste inchiziții și războaie mondiale ura semănată între urmașii celor doi feciori ai tăi sângerează încă pământul exact în locurile sfinte ruinat templul geme sub moscheea lui omar și văd cu groază cum viitorul se jihadicește povestea se dorea pildă anticipat omul să afle trăindu-ți zbucuimul valoarea sacrificiului zeiesc să-nvețe să stârpească în modul său de viață crima dar în scutecul credinței ocrotită crescu religie prin care rabinii papii patriarhii și imamii au măiestrit-o făcându-și din ea scut și armă prin care să troneze din scaunul sălbatic al trufiei și să reverse peste supuși nu milă ci discordie deși știau că somnul rațiunii naște monștri... da da somnul tău avraame prin acel vis a zămislit monstrul ajuns atâta de puternic că v-a cuprins și-ați devenit cu toții sclavii lui iar el umblă acum liber pe unde vrea prin voi și-orcâte faceți nu mai poate fi învins nici zeului nici ție nu v-a păsat și nu v-a apăsat măcar o clipă nevinovăția bietului berbec pe care omul jelindu-l ipocrit îl mai jertfește încă în fiecare an de ziua mea în mare veselie privesc scârbit destrăbălarea căreia îi ziceți paști vă murdăriți pe bărbi vă-înecați sufletele-n sânge apoi în culoarea lui vă pictați pioși nevoie mare burdihanele umflate... nesățioase autoportrete ai lăsat patima avraame să-ți umbrească mintea ce fel de zeu era acela care își cerea darul înapoi mai merita el ascultarea ta și jertfa ce tată poa-să-nfigă cuțitul în fiul său nevinovat ce fel de fiu poate să nască sevrajul nebuniei talioane vendete călătorii magice inițieri spirituale revoluții biserici reforme și contrareforme halal smerenie și sacrificiu simbolic patriarhe ce etică și justiție divină e asta ce testează prin milioanele de jertfe puterea crimei pe pământ de unde har virtute sub acele veșminte poleite ce-ți proslăvesc în cărți și predici alegerea tâmpită gestul tău chiar-nemplinit a fost sfințirea crimei nu jertfind viața rodul iubirii îți dovedești iubirea când ești atotputernic nu mai ai ce cere atoateștiutor nu mai e nevoie să dovedești nimic îndreptățită jertfa răstignită-n mine întreabă spășit mai este ‘zeu un zeu infestat cu boala adorației mai este tată un tată ce-și osândește morții fiul ce preț are loialitatea fără revolte și contestatari când pervertești iubirea în sclavie mai este libertate nu caut vină nimănui doar rostul veșniciei în sacra împărație în care ești fără să fii” tatăl ce numai el simțea cazanu-n care clocotea fiul invizibil retras mai într-o parte îi asculta mânia o lacrimă se prăvăli peste rămășițele patriarhului nu dor ori căință ci semn că se pornise mântuirea |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate