nu v-am cântat încă simfonia oaselor flaut
nici n-am risipit cuvintele-n poeme alb gălbui
ale unui timp albastru și vitregit de ev
și nici prin voi nu rătăcesc cuvintele culori
mai caut nuanța verbului născut din sunet

îmi las deoparte întrebările, oricum fără de rost
și-mi întorc ochii spre carnea verdelui de vară
simțindu-i stropul de apă din căușul frunzei
și nu-i poem mai fain decât un dans cu roua
cuvântului iubit pe acul cornului de seară

mâine îmbrăcăm aceeași cămașă, îi uit numele,
e-un nume propriu, cu punctul bătrânesc, cusătura peste fire
culorile sunt vii până la negru intens, de corb
dar noi mereu ne vom iubi cuvintele și versul
ascuns printre poemele iei și albul ei de vis...