în întuneric poți să-mi auzi și zilele scrâșnind
acoperind caldarâmul nopții cu sunetele negre/
erotismul clipelor prinde contur doar în vitralii
risipite printre rune și sticle de vin, negru/
cei care cer ajutor, după, de fapt invocă moartea
abandonați de zeii trăilor efemere/
universul este în fapt o umbră eternă
un Pompei al clipelor supreme, drama de sub lavă
din care, la capăt, din tină, o lacrimă verde