uneori îmi înfig rădăcinile în cer
leg cu pletele gândurile oamenilor
le țin strâns să nu cadă cum frunzele
și țes o plasă în ochiurile căreia
opresc câte-o bătaie aiurea
nu de inimă
nu de timp
de-un nimic întors pe dos
deșirat stupid în tăcerea aceasta
prin care țipi despre treceri
cu capul pe umeri

des în plasă e frig
creierul scrie cu ultimul deget
sub ea efectul de seră pune respirația la zid
și uiți să mai numeri cât din tine exiști
..............
uneori gravitația își uită un picior în urmă
și pletele mele nu mai prind gândurile oamenilor

14 iulie 2014/IPB