iar șina de tramvai parcă se-ntinde
pustiul la ferestre se aprinde
bezna mă pipăie cu ochi de măcelar
mi-e bine și nu voi țipa curând
singurătatea face aerul mai tare
nu-mi vede nimeni oasele murdare
și nici nu le aude tremurând
arcașii noptii îmi brăzdează palma
și-mi intră-n inimă și-n mână
nu o să țip doar gândurile-mi sună
ca dintr-o oală-n care fierbe spaima